Sorin Bontea, cel mai exigent jurat din competitia de la ProTV, a dezvaluit secretele lui pentru masa de sarbatoare. Chiar daca si-a facut un renume de dur, Sorin Bontea nu este nici pe departe asa in viata particulara.
Ca orice bun crestin, Cheful marturiseste ca petrece Pastele in familie, impreuna cu sotia si copiii, iar dupa ce merge la Slujba de Inviere, in ziua de Paste se bucura impreuna cu acestia de o masa plina de preparate cat se poate de romanesti.
De la masa festiva nu vor lipsi preparatele traditionale, asa ca juratul de la „MasterChef” ne-a spus cum prepara el friptura de miel la cuptor. Iata reteta! „Pentru aceasta friptura aveti nevoie de o pulpa de miel intreaga cu os.
Aceasta se impaneaza cu usturoi, se da cu sare, piper si cimbru dupa gust si se aseaza pe un pat de legume: ceapa verde, usturoi verde, telina, morcovi, foi de dafin, cozi de patrunjel si piper boabe.
Se stropeste totul cu vin rosu. Incercati sa folositi un vin sec, pentru ca legumele sunt destul de dulci. Se da la cuptor, la foc mic si se lasa pana cand carnea se desprinde de pe os. Cand o veti gusta, trebuie sa se topeasca in gura.
Aveti insa grija sa intoarceti carnea din cand in cand, de pe o parte pe alta, atunci cand o tineti la cuptor. La final, legumele se pot servi ca atare sau se pot pasa si servi ca sos langa friptura. Obligatoriu, alaturi facem si o salata verde cu ridichi si ceapa verde”.
Mare amator de drob, Chef-ul bucatar are un secret si pentru acesta. „Va pot da cateva sfaturi despre cum prepar eu drobul.
Folosesc ceapa verde, usturoi verde, organe de miel, bucati de carne un pic mai grasuta, dar nu foarte (cam ce nu pun la ciorba si friptura).
Eu nu fierb organele si carnea, ci le inabus, adica pun putin ulei, sotez, pun ceapa si usturoiul verde, le inabus un pic, apoi mararul si patrunjelul proaspat tocate, sare si piper proaspat macinat.
Iar daca nu aveti prapur, va dau un sfat: puteti tapeta forma in care faceti drobul cu ulei si pesmet, iar pe deasupra turnati ou batut deasupra. Asta daca nu aveti prapur, repet!”